Anca: Pentru mine a pornit ca urmare a dorinței de a învăța mai multe despre instalații și de a putea ajunge mai aproape de cei cărora încă le plac fotografiile, însă nu mai sunt atrași de expoziții care prezintă printuri și atât. Cu asta în minte, m-am gândit la cine mă inspiră și de la cine aș putea învăța să creez medii vizuale creative și dinamice. Așa am ajuns la concluzia că persoana cea mai potrivită este Andreea. Și Talpa Iadului, pentru că aici am expus după multă vreme și cred că mi-a oferit un sentiment de încredere și libertate.
Andreea: Anca mi-a propus această colaborare, iar eu am acceptat. Nu mă așteptam la asta, ne cunoșteam de câțiva ani, dar nu am mai colaborat până acum. Mereu mi-a plăcut cum lucrează, dar și ea ca persoană.
Andreea: Nu cred că în Ploiești aș fi putut să mă dezvolt atât de mult pe partea artistică, maximum aș fi putut sa lucrez de acasă, dar atât. Personal simt nevoia unui context, a unei comunități artistice și a unui spațiu unde să mă pot manifesta. Am nevoie să văd artă, să vorbesc despre ea și să-mi pot arăta creațiile, iar în Ploiești nu cred că cum sa fac aceste lucruri.
Anca: Eu am plecat din Ploiești cu facultatea, dar chiar dacă aș fi avut opțiunea să îmi continui studiile în Ploiești, cel mai probabil aș fi refuzat. Simt că în momentul în care am plecat, aveam nevoie să merg într-un oraș care să-mi ofere mai multe perspective, inclusiv artistice precum evenimente sociale și culturale, expoziții și așa mai departe. Dar mă întorc cu drag și destul de des în Ploiești, pentru că este un oraș care îmi dă un sentiment pe care nu l-am mai găsit încă în altă parte și cred că asta se datorează oamenilor de aici.
Anca: Apreciez mult creativitatea și spontaneitatea Andreei, cred că sunt două calități foarte importante și care dau viață lucrărilor ei.
Andreea: Felul de a fi și modul în care privește lumea. Cel mai mult îmi place că are o perspectivă ușor diferită de a mea, ceea ce ne scoate pe amândouă din zona de confort.
Anca: Simt că se dezvoltă mult și este din ce în ce mai diversă și inclusivă, mai ales în ceea ce privește tinerii, care încep să fie mult mai prezenți și vocali pe scenele artistice din România. Nu cred că există o zonă potrivită sau mai puțin potrivită. Cred că generația mea și cele tinere în general, încă experimentează mult și încearcă să vadă ce este potrivit pentru ei și asta este o parte naturală din proces.
Andreea: Clar crește, și creștem și noi odată cu ea.
Andreea: Cred că Talpa Iadului are un potențial foarte mare, mai ales în ceea ce privește publicul din afara județului. Faptul că se afla într-un oraș industrial, iar festivalul abordează această tema, în loc să o respingă, îi oferă farmecul și autenticitatea. Cred că ușor-ușor va reuși să crească.
Anca: Cred că Talpa Iadului are șanse mari de a atrage lume din afara județului, mai ales că tinerii din comunitatea artistică sunt din ce în ce mai atrași de festivalurile de artă din orașele mai mici, cum este Ploiestiul. Însă, este foarte important ca festivalul să le fie cunoscut.
Andreea: În ceea ce mă privește, acestea se îmbina foarte ușor. Eu activez deja în zona culturală, rutina mea zilnică aproape că nu există. Mereu sar dintr-un proiect în altul, cu program și stil diferit de lucru, nu apuc să îmi fac o rutină.
Anca: Eu nu lucrez în domeniul artistic și recunosc că încă nu am învățat cum să-mi creez o rutină. Însă atunci când am definit și stabilit un proiect la care aș vrea să lucrez, încerc să îmi dedic cât mai mult timp pentru a-l duce la capăt. După care îl creionez pe următorul. Îmi place să țin lucrurile separat, pentru cât mai multă claritate.
Andreea: Ambele. Nu prea funcționează una fără alta. În cazul spontaneității, nu poți fi spontan și să iasă ceva bine, fără a avea o pregătire în spate, fără a știi despre ce vorbești. În cazul pregătirii temeinice, ea la sfârșit poate să fie ușor fără viață. Atunci când lucrez îmi place ca în prima fază să citesc cât mai mult, să mă documentez și să am conceptul clar în minte și doar câteva linii mari în ceea ce privește forma estetică. Abia atunci când am toate astea clare în minte, îmi permit să experimentez și să mă joc cu partea vizuală, să fiu spontană.
Anca: Îmi place să încep prin spontaneitate. Aici mă refer la perioada de început a unui proiect, când încerc să îl definesc și să am o idee de bază. După, continui prin pregătirea părții tehnice și încerc să îmi creez o strategie pentru a ajunge la forma finală. De cele mai multe ori, când trebuie puse în practică, viziunea și ce am studiat din punct de vedere tehnic, ajunge să necesite spontaneitate și adaptabilitate. Așa că și din punctul meu de vedere este nevoie de ambele pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Andreea: Nu știu, nu cred ca am participat încă la el sau că urmează într-un viitor apropiat. Sunt prea multe aspecte în ceea ce privește un eveniment ideal și de multe ori se bat cap în cap. Nu cred că există un eveniment perfect. Fiecare eveniment în parte are farmecul lui, și odată ce îi vezi aspectele pozitive te poți bucura de el. Pentru mine, cel mai important aspect este reprezentat de oamenii care participă. Atât cei din organizare, cât și artiștii. Și probabil, cel mai important este publicul și atmosfera care se crează când aceste părți se întâlnesc. Ideal ar fi ca în timpul evenimentului să se creeze o micro-comunitate, ca publicul să se simtă parte din acel eveniment.”
Anca: Așa cum a spus și Andreea, nu cred că există un eveniment perfect, dar cred că e foarte importantă atmosfera și ce iți transmite evenimentul. Este important ca un eveniment să fie autentic și să creeze o atmosferă mai degrabă confortabilă și inclusivă, decât bazată pe un formalism exagerat sau pe un format rigid.
Anca Matei și Andreea Ioniță - instalație vizuală
